A fost odata ca niciodata… in America

A fost odata ca niciodata… in America

A FOST ODATA!…        Cum oare ar putea uita romanii ca in vara lui ‘94 au primit de la HAGI si ai lui, cea mai frumoasa „pedeapsa”! Au acceptat-o cu entuziasm si au ispasit-o cu bucurie!: „condamnarea” la fericire si nopti albe!        In vara anului 1994, o luna si jumatate, lumea a fost a noastra ! Cum a fost posibil? Gratie cui? Cine si cum erau ei ? Ei, cei care ne-au facut sa visam cu ochii deschisi ca am putea chiar castiga Cupa Mondiala la fotbal ! Ca am putea fi noi, romanii, primii in lume ! In primul sport al lumii ! Si asta unde?        In tara numarul 1 a lumii!         Poate nu au fost „GENERATIA DE AUR“, in sensul propriu al  expresiei, dar sigur au fost singura generatie, dintr-o istorie fotbalistica de peste un secol, care ne-a dat liber la visare, la speranta. Singura generatie care ne-a cultivat si ne-a stimulat nazuintele, nu ni le-a inecat in amarul mediocritatii, neputintei si nereusitei!         Ei, cei de la „World Cup-SUA 1994”, sunt marturia peste timp despre ceea ce am reprezentat si noi, odata, in fotbal - sportul care polarizeaza in cel mai inalt grad interesul, pasiunile si patimile a milioane si milioane de oameni.      Povestea Tricolorilor fotbalului care au urcat Romania  pe locul 5 in lume la      Cupa Mondiala din 1994 este reala, este frumoasa chiar si prin dramaticul ei final!      Da, „A FOST ODATA! A FOST CA NICIODATA !… A FOST IN AMERICA !“      Autorul      World Cup ’94 a reprezentat cea mai ampla expeditie din analele presei noastre, nu doar sportive. Niciodata pana atunci, dar nici dupa aceea, o manifestare internationala, indiferent de natura ei, n‑a mobilizat atatia ziaristi romani precum cea de‑a XV‑a editie a Mondialelor de fotbal, gazduita de Statele Unite. Pentru comentarea carora au plecat de aici peste 60 de gazetari, pe care asa‑zisa „Generatie de Aur“, Nationala condusa de pe banca de Puiu Iordanescu si din teren de Gica Hagi, i‑a rasplatit din plin prin calificarea in sferturile de finala, cea mai inalta performanta obtinuta vreodata de Tricolori.     Autorul acestor randuri a facut parte dintre cei 60, asa ca vorbeste in cunostinta de cauza. Din pacate, destui dintre confratii prezenti atunci in America s‑au dus. Lor tuturor, de la Ioan Chirila la Cristian Topescu, de la Ion Ghitulescu la George Stanca, de la Gheghe Nicolaescu la Florin Condurateanu, ca sa‑i pomenim doar pe cativa, le suntem datori cu o lacrima si o reverenta.     Mai harnic decat multi dintre noi, Ionel Stoica a strans in circa 200 de pagini ce a trait si a vazut in urma cu aproape 30 de ani. S‑a decis anevoie sa incredinteze tiparului experienta sa, dar s‑a dovedit inspirat. Deoarece cartea de fata completeaza literatura noastra sportiva. O completeaza si o imbogateste.    Cine se asteapta sa descopere in jurnalul american al lui Ionel Stoica un reporter frenetic, neastamparat, mereu in miscare a ghicit. Ionel nu se dezminte nici de data aceasta. Fidel siesi si profesiei, e acelasi de pe ecranele televizoarelor, un entuziast care participa, care pune suflet si se implica. De aceea poate si atrage, ba chiar captiveaza, intamplarile si personajele din acest volum. Unul bine documentat, care se constituie intr‑o marturie emotionanta despre ce s‑a petrecut la World Cup ’94, intr‑o povestire frumoasa si cursiva, scrisa cu atentie si indemanare, pe care va indemn sa o cititi.   Anul trecut, la aceeasi editura, Ionel Stoica si‑a publicat prima carte, intitu­lata Prietenii din Arena AS. Iata‑l acum venind in fata noastra, la scurt timp, cu a doua. Asta vrea sa insemne, deduc, ca a dat drumul la robinet si ca trebuie sa fim pe faza, pregatiti de alte aparitii. O sa fim, nu‑i asa?  Ovidiu Ioanitoaia

Spune-ti opinia